15 lei

Tudor Ţopa este un scriitor cu totul atipic. Până acum a publicat doar două cărţi: Încercarea scriitorului şi Punte, cărţi care sunt, în fond, două ample fragmente dintr-un jurnal continuu, ca să zic aşa. Prozatorul face parte din Şcoala de la Târgovişte, adus în mijlocul grupării nu doar de prietenia cu Radu Petrescu, dar şi de aplecarea spre lecturi profunde, spre scrierea unor jurnale livreşti, chiar de pasiunea comună pentru muzică, dar şi pentru alte arte. Altfel, Tudor Ţopa, Alexandru George şi Petru Creţia sunt percepuţi ca membri ai Şcolii de la Târgovişte, deşi nu prea au nimic cu oraşul în sine, pe care nici nu l-au prea vizitat. În cadrul mişcării, Ţopa face totuşi figură aparte, el fiind nu doar un „caligraf subţire” ca toţi ceilalţi, dar mai ales un conviv care se risipeşte fermecător în oralitate, devenind adesea omul-spectacol.
În volumul de faţă, Ţopa se dovedeşte un interlocutor dificil sau, oricum, incomod. Nu e fudul, nu-i place să se audă vorbind, nici să iasă în faţă cu orice preţ, dând răspunsuri scurte şi la obiect. De aceea, Iolanda Malamen trebuie să se întrebuinţeze serios, să pună mereu lemne pe foc. Dacă dialogul lui Florin Mugur cu Preda era unul aşezat, analitic, ca la Poiana lui Iocan, cel al Iolandei Malamen cu Ţopa sugerează o partidă de ping-pong. Iar susţinerea partidei e cu atât mai dificilă, cu cât scriitorul e un orgolios („n-am nevoie interioară de a călători pentru că eu sunt întreg cosmosul”) şi dă răspunsuri-sentinţă, având mereu certitudini şi fiind un radical.

Dumitru Augustin Doman